13 retete si idei pentru un mic dejun ca la restaurant acasa

13 retete si idei pentru un mic dejun ca la restaurant acasa

Micul dejun este cea mai importanta masa a zilei. Asa ne-au spus si parintii nostri, asa ne spun si medicii. Cand stim ca avem in fata o zi plina cu intalniri importante, cu multa munca si, implicit, mult stres, e bine sa ne rezervam minim 15 minute pentru un start plin de energie.

Pentru ca este vorba de hrana pentru organismul nostru, atat de necesara pentru cresterea nivelului de energie. Astfel, ne putem asigura ca vom face fata mult mai usor provocarilor care ne asteapta. Cu putina disciplina si ceva organizare, vom invata sa ne respectam rutina de dimineata, adaugand in fiecare zi idei de mic dejun usor de preparat.

Pentru a va ajuta sa aveti in fiecare zi o dimineata linistita, am ales pentru voi cele mai interesante idei de mic dejun si le-am grupat pe categorii. Tot ce mai trebuie sa faceti este aprovizionarea cu cel putin o zi inainte, iar diminetile voastre vor fi pline de savoare.

 

Idei De Mic Dejun Rapid

Omleta taraneasca cu kaiser si verdeata

Este o reteta cu multe proteine si vitamine pe care o puteti prepara cel putin o data pe saptamana.

  •         Ingrediente: oua, kaizer, marar si patrunjel
  •         Mod de preparare: Kaiserul se taie fasii subtiri si se pune in tigaie. Se lasa putin la rumenit. In timpul acesta se sparg ouale si se bat intr-un bol. Mararul si patrunjelul se toaca marunt si se adauga in bolul cu oua. Dupa ce kaiserul a prins o culoare rumenie, se adauga ouale batute si verdeata. Omleta se lasa la facut 2-3 minute dupa care se intoarce. Se serveste impreuna cu ceapa si rosii taiate felii.

Quesadilia cu cascaval si pui

O reteta imprumutata din bucataria orientala, principalul avantaj este inlocuirea painii cu lipii.

  •         Ingrediente: lipii, cascaval, piept de pui
  •         Mod de preparare: Pieptul de pui se taie bucatele si se pune pe foc. Se gateste cu putin ulei pentru mai mult gust. Cascavalul se da pe razatoarea fina si se aseaza pe lipie. Se adauga si puiul, se inchide lipia si se pune in tigaie. Se lasa pana se rumeneste iar apoi se intoarce pe cealalta parte. Se serveste cu castraveti murati taiati rondele.

Pancake cu banane

Un preparat dulce, cu care ne intalnim foarte mult in filmele americane. Este apreciat atat de adulti cat si de cei mici.

  •         Ingrediente:  1 banana, 2 oua, 1 cana cu lapte, 2 cani cu faina
  •         Mod de preparare: Bananele se decojesc si se sfarmana intr-un bol.Se adauga ouale si se bat impreuna. Se adauga laptele si faina si se omogenizeaza totul. Aluatul trebuie sa aiba consistenta unei smantani foarte groase, care nu curge. Se unge o tigaie cu putin ulei si se pune pe foc. Se toarna cate un polonic din compozitie, se coace pana apara bulinute de aer la suprafata, apoi se intoarce pe cealalata parte. Se pot servi pudrate cu zahar vanilat si cu putina inghetata langa.

 

Idei De Mic Dejun Sănătos

Salata de fructe cu migdale si stafide

Fructele contin multe vitamine iar migdalele sunt o sursa importanta de calciu. Periodic, putem inlocui linistiti lactatele cu migdale, pastrand un echilibru perfect in alimentatia noastra. Putem servi aceasta salata alaturi de cateva fursecuri cantuccini.

  •         Ingrediente: 1 mar, 1 para, 1 portocala, 1 banana, ananas, o mana de migdale, o mana de stafide.
  •         Mod de preparare: Fructele se taie bucati si se amesteca intr-un bol. Se adauga migdalele si stafidele si se lasa 10 minute la frigider pentru ca sucurile si gusturile sa se intrepatrunda.

Paine prajita cu crema de avocado si ardei rosu

Avocado este un fruct special, fara continut de carbohidrati si cu aport major de grasimi sanatoase. Este foarte versatil, putand fi consumat atat in retete dulci cat si sarate.

  •         Ingrediente: Felii de paine prajita, 1 avocado, crema de branza, ardei rosu
  •         Mod de preparare: Avocado se curata, se taie bucatele si se pune intr-un bol. Se striveste cu o furculita, se adauga o lingura de crema de branza si se amesteca toata compozitia pana se face pasta. Painea se aseaza pe un platou si se unge cu pasta de avocado. Se orneaza cu fasii de ardei rosu.

 

Idei de Mic Dejun Pentru Copii

Gauffre cu gem de fructe

Cine nu iubeste gauffrele? Atat de usor de facut si atat de gustoase.

  •         Ingrediente: 2 oua, 100 ml iaurt, 100 ml ulei, faina cat cuprinde, gem de fructe.
  •         Mod de preparare: Ouale se bat intr-un bol, se adauga iaurtul, uleiul si faina. Se amesteca bine compozitia, care trebuie sa aiba o desitate vascoasa. Se incinge aparatul pentru gauffre si se pune cate o lingura din compozitie la copt. Se lasa putin sa se raceasca si se servesc cu gem de capsuni, visine sau orice alte fructe preferate.

Briose cu spanac si smantana

Spanacul este o leguma extrem de sanatoasa, ce aduce multiple beneficii organismului, daca este consumat in mod regulat. Din pacate, nu se afla pe lista scurta a preferintelor copiilor, asa ca, de cele mai multe ori, trebuie “ascuns” in retete delicioase si aspectuoase.

  •         Ingrediente: 3 oua, 100 gr mozzarela, 100 gr spanac, 100 gr smantana, faina cat cuprinde.
  •         Mod de preparare: Se amesteca ouale, mozzarela rasa si smantana intr-un bol. Se adauga spanacul si faina. Compozitia se toarna in forma de briose si se coace la cuptor pentru 20 de minute la 170 grade. Se servesc cu morcovi taiati fasii.

Parfait cu iaurt, fructe si granola

Este un mic dejun rapid si gustos, care poate fi consumat in diminetile toride de vara. Tinut putin la frigider, le va oferi copiilor satisfactia de a savura un produs foarte apropiat ca textura de inghetata preferata.

  •         Ingrediente: 1 cutie de iaurt grecesc, fructe de padure, granola.
  •         Mod de preparare: Intr-un pahar transparent cu gura larga se toarna iaurtul iar deasupra se aseaza granola si fructele de padure. Se poate servi cu suc de portocale.

 

Idei de Mic Dejun Fara Carne

Pentru persoanele care au ales o dieta preponderent lacto-vegetariana sau care tin post, am ales cateva retete de mic dejun sanatos si gustos.

Sandwich toast cu cascaval si sos curry

Sosul de curry confera mancarurilor o aroma inconfundabila, duce-picanta. Deoarece contine curcuma, sosul de curry va colora farfuria intr-un mod foarte atragator.

  •         Ingrediente: paine toast, cascaval ras, castraveti murati, sos curry.
  •         Mod de preparare: Pe o felie de paine se presara cascaval ras si se aseaza felii de castraveti murati. Se pune o alta felie de paine capac si se incalzeste in sandwich maker. Cand painea este rumenita, sandwichul se scoate din aparat, se taie triunghiuri si se decoreaza cu sos de curry.

Wrap cu salata de cruditati

Salata de cruditati contine radacinoase, care sunt legume a caror parte comestibila se dezvolta sub pamant. Datorita acestei particularitati, ele absorb foarte multi nutrienti din sol.

  •         Ingrediente: lipii, 2 morcovi, ½ telina, ½ varza mica, sos de iaurt, masline.
  •         Mod de preparare: Morcovii si telina se dau pe razatoarea mica, varza se toaca fideluta. Se pun legumele intr-un vas si se freaca cu putina sare. Se prepara sosul de iaurt amestecand in parti egale iaurt si maioneza. Optional se poate adauga putin usturoi. Sosul de iaurt se incorporeaza in salata si se amesteca toata compozitia. Se intinde o lipie si se pune salata de cruditati apoi se impatureste. Se decoreaza cu masline negre fara samburi

 

Idei de Mic Dejun Cu Cereale

Crispy cordon bleu cu fulgi de porumb

O reteta de mic dejun de inspiratie british. Preparatul este foarte gustos si cu siguranta va oferi o senzatie de satietate pentru o perioada destul de lunga din zi.

  •         Ingrediente: 100 gr piept de pui fara os, 100 g cascaval, 20 gr parmezan,50 gr muschi file,1 ou, 2 linguri faina, 100 gr fulgi de porumb, ulei pentru prajit.
  •         Mod de preparare: Puiul se taie fasii cat mai egale. Pe fiecare fasie de pui se aseaza un strat de muschi file, o felie de cascaval si putin parmezan. Puiul se ruleaza si se fixeaza cu o scobitoare. Rulourile astfel obtinute se trec prin faina, apoi prin ou batut si in final prin fulgii de proumb. Se prajesc intr-o tigaie cu ulei incins pana se rumenesc frumos pe ambele parti. Se servesc cu salata asortata.

Milkshake de fructe, cu cereale si fructe confiate

Este o reteta ce poate fi cu succes bifata si in sectiunea mic dejun de post, daca se foloseste lapte vegetal. Recomandata persoanelor care fac sport dimineata dar si copiilor care vor adora gustul racoros.

  •         Ingrediente: 1 cana cu lapte, 1 banana, 1 ceasca cu zmeura, 1 lingurita de miere, mix de cereale cu fructe confiate.
  •         Mod de preparare: Intr-un bender se mixeaza laptele, banana, zmeura si mierea. Compozitia se se toarna intr-un bol iar desupra de aseaza cerealele cu fructe confiate.

Granola de casa:

Este printre cele mai simple si sanatoase retete cu fulgi de ovaz, putand fi preparata in cantitati mai mari si consumata mai tarziu. Se poate folosi in diminetile grabite, cand simti nevoia de ceva dulce si hranitor. Se serveste alaturi de lapte, iaurt sau smoothie de fructe.

  •         Ingrediente: 300 gr fulgi de ovaz, 100 gr migdale taiate, 2-3 linguri miere sau sirop de artar, un praf de sare, 100 gr afine uscate (sau alte fructe uscate la alegere), 100 gr fulgi de cocos, 2 linguri zahar brun, 1 lingura ulei de cocos sau ulei de masline extravirgin, 1 praf de scortisoara.
  •         Mod de preparare: Intr-un bol se adauga fulgii de ovaz, migdalele si nuca de cocos. Separat, intr-un vas, se amesteca mierea, sarea, zaharul brun, uleiul, scortisoara si se incalzesc putin pe foc sau in cuptorul cu microunde. Se amesteca bine pentru omogenizare apoi se toarna peste compozitia uscata. Intr-o tava se pune o foaie de copt si se toarna compozitia de granola. Se coace 20 de minute la cuptor la 170 grade, amestecand din cand in cand. Se lasa granola sa se raceasca si se adauga fructele uscate. Se pastreaza intr-un borcan de sticla bine inchis.

 

Acestea sunt doar cateva sugestii de retete de mancare sanatoasa pentru mic dejun. Indiferent ca alegem retete cu oua, cu cereale sau carne, important este sa ne incepem fiecare zi intr-o atmosfera sanatoasa ce contine retete de mic dejun cu aport de nutrienti si vitamine. 

Cei mici pot fi si ei implicati in pregatirea unui mic dejun rapid. Pot ajuta la punerea mesei, spalarea ingredientelor si, in functie de varsta, chiar la taierea si gatirea acestora. Cu imaginatia lor bogata, in foarte scurt timp vor adauga noi si noi retete pe lista preferata de mic dejun pentru copii. Nu este exclus ca toata familia sa fie cucerita de alegerile lor si astfel sa nu mai apara intrebarea “ce vrei sa mananci dimineata?”.

Lasă un comentariu

Comentariile trebuie apropbate de noi înainte de a fi publicate