În această secțiune ne-am propus să răspundem unor întrebări des întâlnite privind aditivii alimentari ce se folosesc în procesul de producție a mezelurilor, precum și pentru a demistifica acest subiect vast.

Ce sunt aditivii alimentari?

Folosiţi încă din antichitate pentru obţinerea de alimente, aditivii alimentari s-au diversificat în timp, numărul celor autorizaţi pentru folosire de către Uniunea Europeană (Regulament 1333/2008) ajungând astăzi la 322.

Aditivii alimentari sunt aceași cu ingredientele ce sunt folosite de sute de ani în gospodării, în bucătării și în comerț. Diferența majoră este că acestea se găsesc în formă concentrată(de obicei sub forma de extracte, sau de izolare doar a componentelor ce au o anumită acțiune) din două motive: ele permit o dozare corectă și constantă, astfel încât produsele să fie consecvente de la lot la lot, și doi din rațiuni economice, având în vedere că aceste substanțe se folosesc în dozaje foarte mici.

Întrebuințarea acestor substanțe este copiată în comerț conform întrebuințării în bucătărie, rezultatul urmărit fiind acela de a obține aceași acțiune însă în condiții controlate și consecvente de la o întrebuințare la alta (exemple de acest fel fiind: acidifianți - sarea de lămâie, antioxidanți - sucul de lămâie ce oprește înnegrirea fructelor, stabilizatori - praf de copt, sau emulgatori - lecitina din gălbenușul de ou folosit la maioneză).

O altă întrebare ce se pune este dacă există vreo diferență în ceea ce privește aditivii din surse naturale sși cei din surse artificiale?

Tot ce există în natură este compus din substanţe de natură chimică. Unii aditivi sunt obţinuţi din surse naturale, cum ar fi soia, porumbul sau sfecla roşie. Alţi aditivi nu există în natură şi trebuie obţinuţi pe cale artificială, prin sinteză chimică. Spre exemplu, acidul ascorbic sau vitamina C, este exact aceeaşi substanţă, indiferent că se regăseşte într-o portocală sau este realizată în laborator.

Din punctul de vederea al siguranţei alimentare nu există diferenţe între aditivii naturali şi cei sintetici. Fie că aditivii sunt extraşi din plante sau din ţesuturi animale, produşi din microorganisme sau sintetizaţi   într-un laborator, pentru un toxicolog aceştia intră în aceeaşi categorie. Toţi sunt substanţe chimice care pot avea sau nu proprietăţi toxice. În ceea ce priveşte analiza siguranţei folosirii lor pentru consum în scopul reglementării utilizării lor, procesul este identic pentru toţi aditivii, indiferent de originea substanţei chimice.

Toți aditivii folosiți sunt folosiți de decenii bune în carmangerii, bine documentați și cercetați și cunoscuți multor consumatori. Astfel, aceștia sunt clar evidențiați pe etichetele noastre și fiecare are un rol bine stabilit.

De ce se folosesc aditivii în primul rând? Sunt absolut necesari?

Aditivii sunt importanți deoarece carnea și mezelurile ce sunt produse din aceasta sunt alimente ușor perisabile. Astfel, din timpuri străvechi oamenii au căutat mereu modalități și substanțe pentru a prelungi viața cărnii cu greu obținută. Substanțele folosite au fost în principal Sarea, Fumul și Salpetru(Silitră). Acestea reprezintă în continuare principalele mijloace de apărare împotriva perisabilității prea rapide a cărnii și pot fi întâlnite atât în gospodării, cât și în mediul industrial.

Definiția aditivilor conform DEX

S. m. Substanță care se adaugă unui produs pentru a-i ameliora proprietățile sau pentru a obține noi calități. [Pl. și: (n.aditive]– Din fr. additif. Printre aceste proprietăți se găsesc de exemplu prelungirea durabilității, precum și îmbunătățirea aspectului, a gustului sau a consistenței produsului.

Filosofia noastră este de a folosi pe cât puțini aditivi posibili!

Pentru a putea folosi acești aditivi noi plecăm de la câteva premise:

1) Nevoia tehnologică sau funcțională a acestora.

2) Efectele asupra sănății consumatorului să fie inexistente sau nesemnificative (pentru acestea există studii de durată lungă)

3) Folosirea acestora să fie aprobată și reglementată de către legislația în vigoare atât la nivel național, cât și european.

4) Consumatorul să nu fie indus în eroare sau înșelat prin folosirea acestora.

Pentru alte surse de informare puteți vedea și alte surse, cum ar fi:

http://www.romalimenta.ro/27-Adevarul-despre-aditivii-alimentari-73

În cazul în care aveți nelămuriri sau întrebări legate de aceștia puteți să ne scrieți pe adresa de mail: [email protected]

Antioxidanti
Emulgator
Potențiator aromăSare cu nitrit
Fum
Acidifiant
Regulator de aciditate
Nitrat de potasiu
Stabilizator
Zaharuri