Chifteluțele sunt o mâncare de suflet a românilor. Nu există petrecere, aniversare sau platou rece tradițional fără ele(sau fără "floretele" de cabanos, de altfel). Pe câte familii, pe atâtea rețete. Noi ne-am gândit să le dăm o notă aparte, ca atunci când muști din acestea, pe lângă savoarea tipică, să obții și un contrast de textură, și aici intră în scenă cremozitatea brânzei mozzarella topite.

Ingrediente:

500g Carne tocată porc (cu ceva mai multă grăsime de preferabil)

500g Carne tocată de vită

70g Pesmet proaspăt (făcut din pâine veche de o zi)

100g Parmezan ras

1 Ou

2 fire Ceapă verde tocate

1 legătură de Pătrunjel proaspăt tocată

1 lingură sos Worchestershire

Sare și Piper după gust (1 linguriță rasă, respectiv 1/2 linguriță)

Mozarrella tăiată cubulețe mici

Instrucțiuni:

1.) Într-un robot de bucătărie pune miez de pâine și pulsează de câteva ori până obții un pesmet fin.

2.) Amestecă într-un bol toate ingredientele exceptând mozarrela. Asta o poți face și în robotul de bucătărie, dacă vrei să obții o textură mai fină și e și mai comod. Atenție doar să nu lași să meargă prea mult robotul sau îți vor ieși prea dense chifteluțele.

3.) Fă de probă o chiftea și prăjește-o.Gustă și ajustează aromele. Mai târziu nu vei mai putea face asta.

4.) Cu o cupă pentru înghețată(așa obții aceași dimensiune la chifteluțe) sau cu mâna formează chifteluțe din compoziția pregătită. Apasă chifteaua în mijlocul iar în locul creat pune 1-2 cubulețe de mozzarella și adună restul compoziție în jur formând o sferă în jurul brânzei.

5.) Prăjește în ulei/grăsime chifteluțele pe fiecare parte la foc mediu spre mare până se rumenesc frumos și uniform.

6.) Așează chifteluțele într-o tavă una lângă alta și dă tava la cuptorul preîncălzit la 180°C timp de 6-10 minute, în funcție de dimensiunea chiftelelor. Cea mai bună metodă de a ști dacă sunt gata, și de altfel, de a nu le usca prea tare în cuptor, e să le verifici temperatura în centru cu un termometru de carne. Aceasta ar trebui să fie 65°C.

7.) Serveștele așa ca și aperitiv, sau transformă-le într-un fel principal, servindu-le cu un sos de roșii și piure de cartofi.