Moale și suculentă, carnea de porc este perfectă pentru a pregăti o friptură delicioasă ori de câte ori ai poftă de o masă mai mult decât gustoasă. Indiferent dacă preferi carnea de porc cu mai puțină grăsime sau dacă nu te deranjează ca în fleicile pe care le alegi pentru friptură să se înfiripe și puțină grăsime, acest tip de carne este foarte versatil. Ți-am pregătit mai jos câteva sfaturi despre cum ar trebui să alegi cea mai bună carne de porc, în funcție de tipul de rețetă pe care vrei să îl pregătești la cuptor, dar și câteva rețete de friptură de porc pe care, mai mult ca sigur, vei vrea să le încerci. Iată ce trebuie să știi despre carnea de porc.
CUPRINS
Cum alegi carnea de porc pentru o friptură perfectă?
De ce cantitate de carne ai nevoie pentru o friptură la cuptor?
Cum pregătești carnea de porc pentru friptură?
Cum se gătește carnea de porc la cuptor?
Rețete cu carne de porc pe care trebuie să le încerci
Cum alegi carnea de porc pentru o friptură perfectă?
Dacă preferi ca friptura să fie cât mai sățioasă, zona umerilor și a burții de porc sunt ideale pentru rețetele tale favorite. Având un conținut ridicat de grăsimi, care se va descompune în timpul gătitului, coastele de porc vor părea că se topesc în gură. Dacă ești în căutarea unui gust deosebit, dar ai vrea ca friptura pe care o pregătești să fie ceva mai slabă, poți alege să gătești un mușchiuleț file. Acesta se prepară întreg, împănat sau glazurat, cu diferite combinații de condimente. Desigur, oricând poți opta și pentru o porție de ceafă de porc, o carne fragedă și gustoasă cu care nu ai cum să dai greș. Poți comanda de la Bătrânu Sas patru bucăți de ceafă de porc marinată, să scapi de grija pregătirii fripturii, pentru că va veni gata îmbăiată în tot felul de mirodenii numai bune pentru întreaga familie!
De câtă carne ai nevoie pentru o friptură la cuptor?
Probabil te întrebi care ar fi cantitatea de carne de care ai avea nevoie pentru a sătura toți oaspeții la masă. Noi îți recomandăm să comanzi întotdeauna puțin mai mult decât ai propriu-zis nevoie, pentru că porcul este o carne care se micșorează atunci când este gătită. În cazul cărnii dezosate, de exemplu, ideal ar fi să ai la îndemână 200 - 250 de grame pentru fiecare persoană, în vreme ce pentru o friptură de porc din carne dezosată vor fi suficiente 1,5 - 2 kilograme de carne pentru o masă sățioasă la care se vor așeza 6 persoane.
Cum pregătești carnea de porc pentru friptură?
Dacă alegi să cumperi carne de porc simplă, va trebui să o marinezi imediat ce ai intrat în posesia ei. Scoate-o din ambalaj și șterge-o bine, până când suprafața acesteia rămâne perfect uscată. Acesta este cel mai important secret despre carnea de porc pregătită acasă ca într-un restaurant cu ștaif. Al doilea secret este acela că niciodată nu ar trebui să speli carnea de porc sau carnea roșie, în general, înainte de a o pregăti. E suficient să o ștergi bine și o poți lăsa la frigider până când o vei folosi în rețetele tale preferate.
Cu o oră înainte să te apuci propriu-zis de treabă, o poți freca cu o linguriță de sare. Această practică va frăgezi bine carnea de porc, astfel încât rezultatul să fie unul care îți va depăși așteptările. Acesta este și momentul în care poți adăuga și celelalte condimente care vor parfuma excelent bucățile de carne.
Cum se gătește carnea de porc la cuptor?
În primul rând, vei avea nevoie de o tavă suficient de încăpătoare pentru întreaga bucată de carne de porc sau pentru fleicile alese de tine pentru friptură, dar nu prea mare. Așezarea cărnii într-o tavă cu doar câțiva centimetri mai mare decât aceasta îți va asigura păstrarea cărnii suculente, deci nu o va usca în timpul gătitului, și menținerea aromelor. Poți așeza carnea stropită cu puțin ulei alături de o ceapă decojită și înjumătățită, care va ajuta carnea să se caramelizeze și va da un gust interesant sosului rezultat în urma coacerii porcului la cuptor. De asemenea, poți adăuga și o crenguță de salvie sau cimbru, condimente perfecte pentru carnea de porc. Dacă este cazul, mai poți adăuga puțină sare, niște piper măcinat și, eventual, puțină boia dulce sau iute, în funcție de preferințe.
Un alt secret pentru o friptură de porc la cuptor perfectă este să o lași la foc mare în primele 20 de minute de coacere, ca mai apoi să setezi o temperatură medie, pentru ca interiorul cărnii să fie bine pătruns. Așa că preîncălzește cuptorul la 220 de grade Celsius și pune tava la copt. După cele 20 de minute poți coborî temperatura la 180 de grade și poți lăsa carnea să se coacă pentru alte 40 de minute.
Fiind o carne cu un conținut ridicat de grăsime, nu va fi nevoie să acoperi tava cât timp aceasta este la cuptor, pentru că grăsimea ar trebui să o mențină suficient de umedă pe tot parcursul coacerii. Totuși, dacă preferi o friptură foarte moale, poți pune deasupra tăvii o folie de aluminiu, pe care să o scoți în ultimul sfert de oră de coacere.
Rețete cu carne de porc pe care trebuie să le încerci
Și pentru că îți promiteam la începutul acestui material și câteva rețete care să te inspire, iată-le!
Cotlet de porc în sos de muștar
Începem cu o rețetă simplă, care va fi gata în mai puțin de o oră. Începe cu o caserolă de cotlet de porc marinat de la Bătrânu Sas. Trage feliile de cotlet la tigaie în puțin unt, câte 2-3 minute pe fiecare parte, până când acestea se rumenesc uniform. Scoate-le pe o farfurie pe care ai pus șervețele și lasă feliile să se scurgă de grăsime.
Cât timp grăsimea este absorbită, începe să faci sosul de muștar. Într-un bol, pune 3-4 lingurițe de muștar, împreună cu 100 ml de Mândra smântână, 2-3 căței de usturoi pe care i-ai zdrobit și 2-3 lingurițe de suc de mere. Dacă preferi carnea glazurată, n-ar strica să adaugi sosului de miere și două lingurițe de miere de albine.
Preîncălzește cuptorul la 170 de grade Celsius, pune carnea de porc în tavă, acoper-o cu sosul de muștar și las-o să se coacă pentru aproximativ 40 de minute.
Ceafă de porc cu vin la cuptor
Ce zici de o tavă întreagă de friptură gătită lent într-o baie de vin? Pentru a pregăti rețeta de ceafă de porc marinată în vin, înainte de toate va trebui să preîncălzești cuptorul la 220 de grade, să se încingă bine cât timp tu freci temeinic cu sare bucata sau feliile de carne. Poți chiar cresta puțin suprafața cărnii, pentru ca aceasta să fie mai bine pătrunsă de căldura cuptorului, atunci când o vei coace.
Dacă ai la îndemână, toarnă în tava în care urmează să pregătești ceafa de porc 2-3 polonice de supă de pui, apoi așază și carnea, peste care ai presărat și puțin piper și câțiva fulgi de usturoi. Bagă tava la cuptor și las-o aproximativ 30 de minute, cât timp totul se încinge bine. Scoate tava după jumătatea de oră și acoper-o cu o folie de aluminiu, apoi bag-o înapoi, la 150 de grade Celsius. Las-o să se coacă lent pentru cel puțin două ore.
După ce s-a scurs timpul, poți scoate din nou tava pentru a scoate pentru câteva momente carnea și a adăuga ceapă, morcovi, cartofi sau orice alte legume preferi. Pune carnea la loc, astfel încât să acopere complet legumele, stropește totul cu 250 ml de vin roșu și mai lasă totul la foc mic la cuptor timp de jumătate de oră.
Ceafa de porc gătită lent iese extrem de fragedă, îți promitem că o vei adora și vei vrea să o combini cu porția de legume pregătite în aceeași tavă sau cu piure pregătit cu grijă, în care ai turnat cu nesaț și niște lapte gras.
Coaste de porc glazurate
Dacă ești pofticios, poate ar fi mai bine să nu citești în continuare această rețetă, dacă nu ai pe aproape câteva coaste de porc marinate gata să intre la cuptor. Delicioase și gătite lent, coastele de porc sunt un adevărat festin pentru care nu e obligatoriu să aștepți până la Crăciun. Le poți pregăti într-o zi de weekend sau, de ce nu, într-o zi a săptămânii, cât timp te ocupi de alte treburi, pentru că vor avea nevoie de aproximativ patru ore pentru a fi gata de savurat. Iată cât de simplu se fac:
Lasă coastele marinate să ajungă la temperatura camerei și freacă-le cu puțin zahăr brun. Preîncălzește cuptorul la 110 grade Celsius și pregătește tava în care vrei să prepari coastele. Așază-le pe toate cu membrana în jos și lasă-le să se rumenească în voie, verificând din când în când stadiul la care au ajuns prin geamul cuptorului, deci fără să deschizi ușa, pentru a pierde căldura.
După ce au trecut cele patru ore, le poți scoate să se răcească, cât timp tu te ocupi de glazură, care va conține părți egale de miere și whiskey, două lingurițe de muștar, puțină sare și puțin piper, două linguri de ketchup și o linguriță de sos de soia. Dacă preferi glazura ceva mai picantă, poți pune în sos și trei picături de tabasco sau puțin ardei iute mărunțit. Unge cu grijă fiecare parte a coastelor cu glazură și bagă tava înapoi la cuptor pentru aproximativ cinci minute la temperatura de 220 de grade Celsius. După cele cinci minute, întoarce coastele și adaugă din nou glazura pe partea cealaltă a coastelor.
Sperăm că ți-au fost de ajutor sfaturile noastre despre cum se face o friptură de porc la cuptor și că rețetele noastre te-au inspirat. Nu uita că poți comanda de la Bătrânu Sas cele mai proaspete preparate, atât din categoria pentru grătar, cât și din cea a lactatelor sau a mezelurilor sănătoase, pentru mese gustoase cu întreaga familie!