Cum să gătești Burgeri (sau mici)

Cum să gătești Burgeri (sau mici)

După cum am spus și anterior, grăsimea e cheia pentru a avea un gust cât mai bun al cărnii la grătar. Nicăieri altundeva nu e mai evident acest aspect decât la Hamburgeri. În fond, denumirea originală a acestui preparat a fost Hamburger Steak. Așadar, putem privi hamburgerul ca pe un steak tocat. De aceea e important să alegem cea mai bună carne cu un conţinut suficient de grăsime de minim 15-20%. Același lucru e valabil și pentru carnea de mici. Carne bună cu suficientă grăsime. Poate așteptai acum un mare secret, însă lucrurile simple sunt de cele mai multe ori și cele mai bune.

Ce carne să cumperi? Ce trebuie să conţină carnea?

Fie vă tocaţi propria carne, fie cumpăraţi dintr-o sursă de încredere carne gata tocată și formată.

Din teamă de a nu se desface pe grătar unii mai adaugă ou și/sau diverse ingrediente pentru un gust mai puternic/condimentat/diferit. Nu e ceva greșit, însă până la urmă vei mânca mai degrabă o chiftea așa, și mai puţin un burger. O altă greșeală pe care mulţi oameni o fac e să frământe carnea, ceea ce face ca proteinele să se descompună și să se lege între ele, rezultând după gătire într-un burger închegat, uscat și sfărâmicios. Rezistă tentaţiei de a lucra carnea, doar dă- i formă.

Cum îl gătești?

Pentru a găti bine un burger ai nevoie doar de carne de foarte mare calitate, cu suficientă grăsime și sare. Multă sare! (da, din nou)

Pe un grătar bine încins pune carnea sărată generos și las-o 1-2 miunte pe prima parte. Cu o spatulă metalică (de preferinţă ascuţită) întoarce carnea și pune-i deasupra brânza, dacă folosești. După încă 1 minut, când se topește brânza, îl poţi lua cu totul de pe grătar. Vei obţine un burger gătit medium așa. Dacă-l preferi mai gătit (deși nu e nevoie) atunci poţi să-l lași un minut în plus.

Pentru mici, nu pune sare și gătește-i tot așa, medium, câte 1-2 minute pe fiecare parte. 

Tags: grill, informatii

Lasă un comentariu

Comentariile trebuie apropbate de noi înainte de a fi publicate